Epifanie

Intr’adevar dragi cititori, am avut o epifanie si am realizat ca nu mai pot fi satanist. Totul a plecat de la afirmatia lui mentor ca Dumnezeu il pedepseste pe George Carlin in taramul de dincolo.

Dar asta nu e tocmai corect, nu-i asa? George Carlin se afla acum in iad, unde este torturat de catre Dracu. Deci Satana face de fapt treaba murdara a lui Dumnezeu – daca chiar ar fi necurat si malefic, ar fraterniza cu toti ateii din iad. Dar nu, Dreq e las si face ce-i spune Domnul. Asa ca Scaraotchi este sclavul lui Elohim.

Iar satanistii sunt sclavii Satanei. Deci crestinii, sclavii lui Dumnezeu, au un grad de sclavie in minus – am putea chiar extrapola ca satanistii sunt sclavii crestinilor.

Este grav, fratilor. Diavolul, cel care ne-a dat toate lucrurile misto de pe lumea asta, nu face de fapt altceva decat lucratura lui Dumnezeu. Am impresia ca am mai auzit de notiuni asemanatoare candva prin cantece country crestine pe youtube – dar vai, urechile mele erau oarbe si nu vedeau Lumina.

Cred ca d’asta s-a tuns si Leo.

mentor adauga: Adevar graiesc degetele lui grig. Eu stiu un joc de carti care se cheama „Presedintele”. Scopul este sa scapi de carti, dupa anumite reguli, iar cel care termina primul este Presedintele. Al doilea clasat este Primul Ministru. Urmatorii sunt Oameni Liberi pana mai raman doi care devin in ordine Sclav 1 si Sclav 2. Runda urmatoare, Presedintele are dreptul constitutional de a ii cere doua carti (pe care le numeste) Sclavului 2, care are obligatia de a i le da fara discutii (daca le are). Primul Ministru are dreptul de a cere o carte de la Sclavul 1. Iata deci, ca Sclavul 2 o duce mai prost, pentru ca pierde DOUA carti importante, pe cand Sclavul 1 pierde doar UNA.

5 comentarii

Filed under grig

5 responses to “Epifanie

  1. prowler

    uau suna a super joc

  2. Fara nicio legatura cu subiectul vostru tampit (pentru ca evident daca nu ar exista dracu nu ar exista ispita si nici motivul sa ajungi in iad. astfel, diavolul nu este sclavul lui Dumnezeu si poti sa te reconvertesti la satanism) as dori sa atrag atentia la dificultatea cu care se scrie numele compozitorului rus Ceaicovski: in romana este Ceaicovski, in engleza este Tchaikovsky sau Tschaikovski (nici ei nu stiu exact) si imediat evident ca se pierde cam orice asemanare cu varianta in romana numai ca sa dam peste varianta originala Чайковский. Asta ca o notita online a mea, sa stiu de unde sa o iau cand mai am nevoie de ea.
    Good day!

  3. prowler

    lol tibi esti dezinformat – nu diavolu te face sa faci lucruri rele, ci natura ta de om inzestrat cu capacitatea de a alege intre bine si rau. iadul a existat dintotdeauna, creat de dumnezeu la fel ca toate celelalte lucruri. dracu a fost un inger destul de sclav incat sa fie pacalit de dumnezeu sa administreze amaraciunea aia de groapa cu lava

    iar pentru observatia ta trebuia sa scrii un post normal, nu un comentariu lame. ah si evident ca se scrie Tchaikovsky – aia cu Tsch* e in germana DOH

  4. Omul este intrinsec o fiinta buna dar coruptibila. Omul a fost ispitit de femeie sa pacatuiasca, femeie care la randul ei a fost ispitita de catre diavol sa pacatuiasca. Fara diavol si femeie, Iadul nu si-ar avea locul.
    Lucifer nu a fost pacalit de Dumnezeu sa administreze Iadul ci a decazut din propria-i ambitie. Poate iadul a fost initial proiectat sa gazduiasca ingerii decazuti si abia apoi a devenit un loc al pierzaniei si pentru om.

  5. prowler

    crezi ce vrei, ce spui tu nu contrazice FAPTUL ca dumnezeu a creat TOTUL, inclusiv iadul, si dreq dupa ce a decazut ca prostu a ajuns sa fie sluga lui

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s